Despre noi

  • Misiune
  • Obiectiv

Misiunea noastra este de a ajunge la cat mai multa lume care are nevoie de sprijinul psihoemotional integrat, know-how si resursele SURSA.
Ne dorim sa contribuim la readucerea valorilor umane in prim plan, la educarea si constientizarea societatii in privinta importantei sustinerii reciproce, recladirii echilibrului psihic – fizic - emotional atat la nivel de individ, cat si la nivel de societate.
In scopul de a veni in sprijinul cat mai multor categorii, ne propunem ca SURSA sa devina cea mai mare organizatie colaborativa de specialisti in dezvoltare personala, educatie si sanatate din Romania, un organism de sprijin comunitar la care oricine sa poata apela pentru sprijin integrat si resurse.
Punem accent pe profesionalism, colaborare, integritate, eficienta, inovatie, unitate.

Obiectivul final al oranizatiei este reactivarea umanitatii, redarea sperantei, contributia la o viata mai sanatoasa si armonioasa atat la nivel individual, cat si la nivel de societate, avand la baza credinta ca impreuna suntem mai puternici si ca toti suntem parte din aceeasi SURSA.

0 +
beneficiari (pacienți oncologici și elevi)
0 +
experți în comunitatea SURSA
0 +
ore de terapie oferite

Povestea noastră

SURSA aduce în prim-plan o abordare profund umanistă, așezând „omul ca întreg” în centrul preocupărilor sale, prin armonizarea celor trei aspecte esențiale ale ființei: minte, trup și suflet.

Aceasta este esența viziunii, precum și a programelor noastre, prin care îmbinăm metode integrative, resurse și sprijinul comunității în soluționarea situațiilor atât la nivel individual, cât și la nivel social.

Povestea noastră a început în 2022 cu ateliere de dezvoltare personală în microgrupuri, adesea cu prieteni, cunoștințe sau oameni noi care s-au alăturat pe parcurs. Am realizat astfel importanța susținerii emoționale și psihice în momente-cheie din viața fiecăruia. Impactul pozitiv semnificativ al atelierelor a condus la crearea unei comunități închegate, precum și la dezvoltarea unor programe special concepute pentru a răspunde nevoilor.

Comunitatea noastră a căpătat forță, iar în acest moment suntem peste 600 de experți și oferim sprijin în domenii precum: psihologie, educație, medicină, terapii alternative, wellness, nutriție, dezvoltare personală și psihoemoțională.

Pornind de la experiențele personale din comunitatea noastră, fie ca pacienți cu boli grave, fie ca părinți ai unor elevi ce au întâmpinat dificultăți în momente-cheie ale parcursului lor școlar, am identificat nevoi prioritare cărora să le răspundem, luând astfel naștere primele programe pe care le derulăm.

Programe dedicate sprijinirii pacienților cu afecțiuni oncologice, apartinatorilor/ familiilor acestora si echipelor medicale

Programe vocationale ce vin in sprijinul elevilor incepand cu clasa a 7 a, parintilor acestora si cadrelor educationale

Parteneri

Echipa SURSA

Cunoaște membrii echipei

Comunitatea SURSA numara in prezent peste 600 de membri activi cu expertiză în psihologie, educatie, medicină, terapii alternative si dezvoltare personala, pentru care concepem permanent programe de crestere profesionala, parteneriate, evenimente si alte activitati, cu rolul de a-i sprijini in parcursul professional, dar si personal.
Fiecare membru aduce o energie unică și pasiunea de a genera bine in viețile celor cu care interacționăm.
Impreuna cu membrii SURSA concepem si oferim programe specializate de sprijin comunitar si individual, acolo unde putem contribui.
Suntem o mare familie si suntem uniți prin dorința de a oferi suport integrativ și de a contribui la un mediu sănătos, empatic și colaborativ in societate.

Olga Ghitac

Founder

Cătălina Georgescu

Vicepreședinte

Eliza Burlan

Secretar General

Mari Munteanu

Manager Coordonator Programe

Ana Maria Picu

Event Manager

Mădălina Stana

Administrative Manager

Ruxandra Baciu

Director Executiv

Tamara Mamulea

Fundraising Manager

Vezi ultimele noutăți

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua

11

Aug

Titlu articol

08

Oct

Titlu articol

15

Dec

Titlu articol

Sponsori & Parteneri